Roș-albaștrii s-au împrietenit cu frigul și cu norocul, reușind să câștige în fața lui „U” Cluj și astfel să pregătească în liniște ultima aventură a iernii, meciul de la Napoli.
Partida care poate aduce primăvara mai repede în Ghencea e abia peste o săptămână. Visele roș-albastre cu Napoli și „San Paolo” au fost spulberate de frigul bucureștean și de adversarul în alb-negru pe care trupa lui Lăcătuș a trebuit să-l depășeacă pentru a-și permite din nou să se gândească doar la Europa League.
Steliștii au survolat cu privirea tribunele aproape goale și au constatat că trebuie să-și umple siguri ghetele cu cadouri. Suporteri puțini, fotbal puțin mai mult ca în alte dăți. Tănase a fost liderul de 30 de minute al roș-albaștrilor, timp în care a irosit cu lejeritate două mari ocazii. Întâi l-a amețit pe Ungurușan cu câteva driblinguri de PlayStation, dar șutul său plasat a trecut la o palmă de bară, apoi a șutat cu sete din opt metri peste poartă. Clujenii au stat țintuiți în defensivă și au urmărit cu sufletul la gură fiecare centrare a lui Nicoliță sau Tănase. Neputința ardelenilor le-a dat din ce în ce mai mult curaj elevilor lui Lăcătuș, care au urcat în dese rânduri și cu fundașii la centrul terenului.
CLICK AICI PENTRU LIVE TEXT
Numai Steaua-i norocoasă
Moș Nicolae a apărut mai târziu în Ghencea, dar a avut cadouri pentru ambele echipe. A scos din sac o deviere de gol a lui Păcurar la voleul de la 30 de metri a lui Martinovici și o ocazie imensă pentru clujeni. Boștină a plecat dintr-un offside nesemnalizat de la margine și din câțiva metri n-a reușit să-l bată pe Tătărușanu.
Singurul care a avut golul doi la îndemâna a fost Bilașco, cel care după un „cap” slab din 6 metri a rupt plasa lui Huțan din 3 metri. Bogdan Stancu și Niculescu, „lunetiștii” din cele două echipe, au avut propriul duel, câștigat de „Motan”. „Clau-gol” n-a reușit însă să înscrie dintr-o lovitură liberă așezată în poziție excelentă, în schimb a făcut-o atacantul Stelei, în minutele de prelungire.
Suporterii și loja visează din nou la Tiki-Taka Barcelonei, dar stilul de pe Nou Camp nu se împacă, deocamdată, cu locul șapte din Ghencea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER